Accident cumplit pe autostrada A1. Două autoturisme și un camion au intrat în coliziune. Doi oameni au murit pe loc, iar alți patru sunt răniți. Mai multe ambulanțe și elicopterul SMURD intervin pentru salvarea victimelor. Una dintre ele a fost găsită prinsă sub camion.
Accidentul rutier s-a produs la km 27 al A1 București-Pitești, pe sensul de mers spre capitală, în zona localității Poenari din Giurgiu. Cele două autoturisme au intrat în coliziune cu un camion.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, trei echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, în sprijin se află și elicopterul SMURD. Au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară. Sunt 6 victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, prinsă sub camionetă”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu.
Din nefericire, două persoane, un bărbat și o femeie, au fost declarate decedate, alte trei victime sunt conștiente și cooperante, iar o persoană a fost preluată de elicopterul SMURD.
În prezent, toate persoanele implicate primesc îngrijiri medicale la fața locului.
La aproximativ 400 m de locul acestui accident, o cisternă care se deplasa spre Pitești, a pătruns pe contrasens și a lovit despărțitoarele de sensuri. Se pare că aceasta ar fi avut o problemă la una dintre anvelope, care a făcut explozie. Din fericire, în acest caz nu au fost persoane rănite. Pompierii acționează pentru sablarea părții carosabile. Este blocat sensul de mers spre București.